ABOUT
MBA
În perioada 22 - 26 mai, studenții INDE MBA au participat la o vizită de studiu la Paris, organizată în colaborare cu Conservatoire National des Arts et Metiers (CNAM). Programul a cuprins prezentări în companii franceze din domeniul aeronautic (Air France Ground landing service), financiar (Banque de France), energetic (Schneider Electric), producție echipamente avioane (Safran), în timpul cărora studenții s-au familiarizat cu activitatea companiilor, au făcut schimb de bune practici și au dezbătut caracteristicile mediului de business francez, în comparație cu cel românesc. În cadrul vizitei, studenții au participat, de asemenea, la workshopuri organizate în cadrul CNAM, în care au analizat, alături de profesorii și profesioniștii francezi, importanța leadershipului în business, marketingul responsabil și managementul inovației prin artă. Învățarea pe tot parcursul vieții înseamnă și învățare prin călătorii, așa că frumusețea Parisului le-a fost prezentată studenților într-un tur ghidat, care a pus accentul pe descrierea celor mai importanți lideri din istoria Franței.