ABOUT
INTERVIEW
Reporter (R): Prezentarea ta și a companiei în care lucrezi.
Oana Bucur (O.B.): După ce mi-am format o bază solidă în economie și administrație de afaceri ca absolventă a Academiei de Studii Economice, mi-am început cariera alături de Ernst & Young Romania, unde am învățat foarte mult despre auditul sistemelor IT. Pe parcursul timpului petrecut acolo, am participat la auditarea proceselor de afaceri pentru diferite companii, de la producție la distribuție și chiar sectoare de servicii precum bănci și asigurări, din perspectiva sistemelor informatice pe care le folosesc. Această poziție a contribuit la înțelegerea conexiunilor dintre tehnologie și operațiunile unei afaceri.
Începând cu anul 2007, mi-am continuat cariera în OMV Petrom Global Solutions, Centrul de Servicii al Grupului OMV, unde am ocupat diferite poziții de management şi am condus sau participat în diferite proiecte în aria financiara. În 2014, am început un program MBA, o inițiativă comună între Academia de Studii Economice din București și Université du Québec à Montréal. Acest MBA a reprezentat pentru mine un punct de cotitură educațional pentru ca a marcat angajamentul meu față de învățarea pentru tot parcursul vieții: mi-am dat seama cât de important este să reușești să dobândești o perspectivă globală asupra unei afaceri, a unui proiect şi chiar asupra unei idei. Am realizat că învățarea continuă este singura cale pentru o înțelegere cât mai completa a acestor perspective.
În anul 2019 am plecat din Centrul de Servicii către OMV Petrom în calitate de Director de Departament Proiecte Strategice Financiare și Relația cu Investitorii, unde lucrez şi acum. O mare parte a responsabilităților mele o reprezintă managementul de proiect, transformarea organizațională și digitalizarea. Sunt foarte mandră de realizările de pana acum, dintre care aş menționa coordonarea direcțiilor strategice ale diviziei financiare OMV Petrom, implementarea Programelor de Digitalizare și Simplificare, precum şi succesul programului Skills of the Future, în care am reușit un succes notabil, de a inspira întreaga organizație financiară spre învățare continuă. În același timp, am introdus diferite tehnologii în zona financiară, precum UiPath pentru automatizarea proceselor, Microsoft Information Protection pentru protecția datelor sau platforme noi de învățare precum Data Camp.
De asemenea, am avut o mare bucurie de a ma implica în proiecte şi în afara OMV Petrom, mai exact în FPPG (Federația Patronala Petrol şi Gaze), unde am condus o echipa inter-disciplinară prin care am intrat în dialog cu autoritățile responsabile despre nevoia de a adopta tehnologia Cloud în industria de petrol. În același timp, în perioada pandemiei, am condus echipa de implementare a semnăturii electronice pentru mai mult de 5.000 de colegi în OMV Petrom, moment în care am avut ocazia să interacționez îndeaproape şi cu alte industrii din România și totodată să dobândesc o înțelegere globală a modalităților de semnare digitală în Europa.
Am o mare mulțumire că, după aproape 20 de ani de la finalizarea studiilor în Academia de Studii Economice, fac parte din Consiliul Consultativ al acestei facultăți şi imi doresc, prin participarea mea, să-mi arătat angajamentul față de educație și promovarea parteneriatelor între industrie și mediul academic.
Sunt foarte mândra de echipa mea, unde am onoarea de a lucra cu profesioniști extraordinari. În ultimii ani, alături de echipă am primit numeroase premii, inclusiv recunoașterea din partea ARIR (Asociația Română pentru Relația cu Investitorii) pentru Cea mai buna companie în domeniul Relației cu Investitorii, PMI (Project Management Institute) Romania pentru Excelență în Managementul de Proiect, precum şi premiul pentru cel mai bun Program de Transformare Digitala din industria Energetică.
Despre OMV Petrom puteți citi lucruri foarte interesante pe site-ul companiei. Însă, ce va pot spune „din interior” este ca are un Leadership de excepție. Aici am învățat că un leader adevarat este acela care dezvoltă alți oameni, cărora le da aripi spre alte oportunități din interiorul companiei. Activăm într-o industrie într-o mare transformare în acest moment, ceea ce se traduce în enorm de multe schimbări. Este un mediu în care oamenii sunt inspirați de aceste schimbări, leaderii sunt cu adevărat preocupați de oameni şi de dezvoltarea lor, este o echipă care în 2023 discută perspectiva 2040 şi se pregătește pentru ea. Este o companie cu o Strategie clară şi credibilă pana în 2030, de transformare pentru un viitor cu emisii reduse de carbon , cu cel mai solid plan de investiții private în sectorul energetic din România, de 11 miliarde de euro. Prin natura funcției mele, particip la multiple ședințe de leadership în care de multe ori aud sintagma „dincolo de a fi o firma, suntem parte importantă din economia şi societatea românească, ceea ce reprezintă un motiv de mândrie, dar mai ales de responsabilitate”. Sunt mesaje profunde care arată foarte mult respect față de mediul în care operăm, ceea ce mă inspiră zi de zi.
R: Care sunt principalele tendințe în industria în care activezi, la nivel local dar şi european şi global?
O.B.: Mediul energetic trece printr-o transformare semnificativă care este conturată de trei direcții principale: re-orientarea către resurse regenerabile de energie, securitate energetica şi totodată o presiune imensă asupra prețurilor, din ce în ce mai des reglementate prin măsuri legislative. În 2021, Comisia Europeana introducea pachetul de masuri „Fit for 55” care presupune reducerea cu 55% a gazelor cu efect de seră, până în anul 2030 (versus 1990). Acest pachet succede celui asumat prin Paris Agreement cu cinci ani înainte, de către marea majoritate a țărilor lumii. Este clar că viitorul industriei este unul verde şi din nou mă bucur să lucrez într-o firmă care și-a asumat niște ținte de decarbonizare clare până în 2030: reducerea cu 30% a emisiilor de CO2 pentru scopul 1 (emisiile din propriile operațiuni desfășurate ) şi scopul 2 (emisiile obținute prin folosirea energiei achiziționate de noi) faţă de 2019. In ceea ce privește securitatea energetică, cred ca cel mai important proiect al României în acest sens este proiectul Neptun Deep, respectiv extragerea gazelor naturale din Marea Neagră, în care OMV Petrom este operator, adică deține licența de exploatare şi totodată managementul întregului proiect. Este o investiție de până la 4 miliarde de euro, cu un impact imens în economia României.
Pentru că am participat la elaborarea unui studiu de impact al acestui proiect în România, pot furniza câteva cifre: efectul celor 4 miliarde de euro investite în Romania va fi de peste 40 de miliarde de euro în produsul intern brut, datorita efectului de propagare. Prin proiectul Neptun Deep, Romania devine un lider european în energie, cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană. În ceea ce privește presiunea asupra prețurilor, ceea ce am observat în ultima perioadă şi este îngrijorător pentru industrie, este lipsa de predictibilitate a regimului fiscal. În ultimii ani, au fost câteva zeci de modificări fiscale cu impact în industrie. Stabilitatea şi predictibilitatea mediului legislativ reprezintă criterii clare de atragere și menținere a investițiilor într-o țară şi sper ca prin proiecte precum Neptun Deep, România să atragă din ce în ce mai mulți investitori. Revenind la mine, eu lucrez în divizia financiară, însă din ce în ce mai mult, aria de acoperire a disciplinei financiare se întrepătrunde cu partea strategică și operațională. Un exemplu elocvent în acest caz este o cerință relativ nouă din partea Uniunii Europene, de a raporta investițiile realizate, cifra de afaceri şi profiturile din activități verzi, separat de cele non-verzi. În viitorul apropiat va trebui să răspundem unor noi cerințe, şi anume o raportare integrată: financiară şi de sustenabilitate.
Toate acestea necesită cunoștințe şi abilitați noi, motiv pentru care avem acest program de care am menționat că sunt foarte mandră, Skills of the Future. În cadrul lui, am definit trei tipuri de competențe pentru viitor: tehnice (în care am inclus şi partea de Sustenabilitate), digitale (în care am inclus știința datelor spre exemplu, dar şi automatizarea proceselor), şi competențe personale (creativitate şi inovație, luarea deciziilor etc.).
R: Care sunt principalele oportunități pe care le vezi pe viitor în industria în care activezi?
O.B.: Industria de energie se afla în acest moment în cea mai mare schimbare din istoria sa, care este marcată în special de tranziția către resurse regenerabile. Oportunitățile în domeniul energiei regenerabile, cum ar fi energia solară și cea eoliană, sunt în creștere rapidă. Cu expansiunea energiei regenerabile, cerința pentru soluții de stocare a energiei, cum ar fi bateriile, se intensifică. Anul acesta am făcut parte dintr-un program de inovație, care a studiat fezabilitatea stocării de energie electrică în diferite tipuri de baterii. Am observat cu această ocazie faptul că industria stocării în baterii este încă la început în majoritatea statelor, cu câteva proiecte impresionante precum Cerro Dominador din Chile sau Energy Island din Danemarca. De asemenea, oportunitățile în domeniul eficienței energetice includ dezvoltarea de tehnologii și soluții pentru a reduce consumul de energie în clădiri, transport și procese industriale, având in vedere faptul că îmbunătățirea eficienței poate duce la economii semnificative de costuri și la reducerea emisiilor de carbon.
În acest sens, România Eficientă este un proiect privat de anvergură națională, derulat de Energy Policy Group în parteneriat și cu finanțarea OMV Petrom. Proiectul a demarat în vara anului 2019 și constă în derularea unui program național de promovare a eficienței energetice. Mai mult, o tranziție către vehicule electrice oferă oportunități semnificative, atât în producția de vehicule electrice, cât și în dezvoltarea infrastructurii de încărcare. În Romania autoturisme electrice şi hibride reprezintă încă sub 2% din totalul parcului auto, dar vedem un trend de creștere pe acest sector. Aceste oportunități reflectă tranziția în curs către o economie cu emisii reduse de carbon și depind de reglementările, politicile guvernamentale și evoluțiile tehnologice din sector. Prin Strategia 2030, OMV Petrom își propune o transformare profundă a întregii afaceri, alocând peste 35% din cele 11 miliarde de euro către oportunități cu emisii reduse sau complet verzi.
R: Care au fost și poate mai sunt principalele provocări întâmpinate de industria în care activezi de-a lungul pandemiei?
O.B.: În perioada pandemiei, principala preocupare a fost siguranța şi sănătatea tuturor colegilor, urmată apoi de securitatea furnizării produselor și serviciilor necesare clienților nostri. Am avut un mix de măsuri care au inclus şi lucrul de acasă. Adaptarea la acest nou mod de lucru a reprezentat o etapă importantă şi totodată ne-a adus provocarea de a lucra 100% digital. A fost momentul în care am implementat semnătura electronică pentru toti colegii cu acces la calculator, care reprezintă majoritatea colegilor OMV Petrom. În timpul pandemiei am coordonat proiecte foarte interesante: am realizat implementarea primei arhive electronice, am implementat sistemul de protecție electronică a informațiilor, respectiv Microsoft Information Protection, am avansat foarte mult pe partea de simplificare şi de automatizare a proceselor financiare.
R: A afectat războiul din Ucraina industria în care activezi? În ce fel? Care consideri că este cea mai potrivită atitudine a unui manager în situații imprevizibile ca aceasta? Cum putem pregăti compania pentru a face față unei situații cu impact major și care se află în desfășurare, cu opțiuni deschise?
O.B.: Războiul din Ucraina a dus la o schimbare semnificativă a dinamicii energetice din regiune și a evidențiat vulnerabilități în ceea ce privește dependența de resursele energetice din anumite zone. Aceasta a determinat o reevaluare a politicilor energetice și a strategiilor de securitate energetică în întreaga Europă, nu doar în România. Cred ca în astfel de situații neprevizibile, cea mai potrivită atitudine a unui manager este optimismul. Cred cu tărie ca oamenii optimiști au o ușurință mai mare în a găsi soluții şi a cataliza oamenii spre același scop. În același timp, consider necesar ca managerii să dispună de câteva unelte pe care să le împărtășească echipei, pentru a reacționa cât mai corect la situații neprevăzute. Una dintre unelte este a înțelege cât se poate de clar care sunt elementele din controlul tău, şi care sunt cele asupra cărora nu ai nicio influență. Ideal este să iti concentrezi eforturile spre ceea ce poți cu adevărat schimba. Cred că o echipa este pregătită pentru astfel de situații neprevăzute atunci când membrii săi știu să lucreze autonom, dar spre un obiectiv comun. Este un concept cu care sunt întru totul de acord, în engleză se numește alligned autonomy, și care practic spune că o echipă performantă este aceea în care membrii echipei cunosc foarte bine obiectivele echipei, dar au libertatea, mijloacele și competențele de lucra autonom, fără niciun fel de micro-management din partea superiorului. Situațiile neprevăzute fie întăresc o echipă, fie o distrug. Echipa pe care o coordonez a devenit în timpul pandemiei grupul nostru de suport, și sunt sigură că acum suntem o echipă mult mai legată. Ne-am creat câteva obiceiuri pe care încă le menținem, spre exemplu de a ne întâlni în fiecare dimineață, online, pentru 15 minute, pentru a discuta orice considerăm important.
R: Care sunt principalele provocări și oportunități aduse de procesul accelerat de digitalizare adus în prim plan de evoluția din ultimii ani (pandemia)?
O.B.: Cred că această creștere a activității online a condus în primul rând la necesitatea de a crește securitatea datelor și a infrastructurii împotriva atacurilor cibernetice. În al doilea rând, adaptarea la schimbările generate de digitalizare se dovedește deseori dificilă pentru organizații și indivizi. Reskilling și upskilling sunt necesare pentru a rămâne relevanți pe piața muncii, ceea ce pune o presiune asupra companiilor de a defini programe relevante de training, dar şi asupra indivizilor de a prioritiza învățarea şi dezvoltarea personală și profesională. În termeni de oportunități, digitalizarea conduce la creșterea eficienței operaționale pentru că permite automatizarea proceselor. În divizia financiară în care lucrez, am finalizat cu succes un proiect denumit „zero hârtii”, prin care ne-am asigurat că procesele financiare nu mai necesită folosirea hârtiei, ci sunt 100% digitale. Să nu uităm, de asemenea, că digitalizarea a permis lucrul de la distanță, ne-a oferit acces la servicii medicale și la educație online.
R: Care sunt reperele care te ajută să dezvolți o cultură organizațională stabilă și o atmosferă de lucru prietenoasă?
O.B.: La nivelul companiei OMV Petrom am definit trei valori: ne pasă, suntem curioși, progresăm. Sensul lor cred ca este destul de evident, sunt trei valori simple, dar care pot face miracole într-o cultură organizaționala atunci când sunt aplicate în mod neîntrerupt. Cred că un loc de muncă ar trebui să iti dea energie, şi nu să iți ia energia. Dacă la finalul orelor de program te simți lipsit de energie, fără niciun fel de chef, trebuie să fii conștient că practic, așa va arata fiecare zi din viată ta, şi într-un final, așa vei arata chiar tu. Aș vrea să vă asigur că există locuri de muncă de unde iți poți lua energia de care ai de fapt atât de multă nevoie pentru tine, pentru familie. Sfatul meu este să nu vă opriți din a căuta un astfel de loc de muncă.
R: Este job-ul pe care îl ai acum cel la care ai visat? Ce te motivează în job-ul pe care il ai?
O.B.: Încă de când eram copil visam să lucrez alături de oameni deștepți. Nu mă interesa foarte mult domeniul, voiam doar să fiu înconjurată de oameni deștepți de la care să am ce învăța. Am bucuria de a avea un astfel de job, așa că da, pot spune că este cel la care am visat. Cel mai mult mă motivează echipa în care lucrez pentru ca sunt profesioniști, cu o atitudine extraordinară. Am multe motive de a fi recunoscătoare fiecăruia dintre ei, pentru diferite momente din cariera mea, sau chiar viată personală, în care într-un fel sau altul au avut o influență pozitivă asupra mea. Al doilea lucru care mă motivează este domeniul de activitate. Energia este un domeniu esențial al unei economii şi mă bucur că am oportunitatea şi totodată responsabilitatea de a-l deservi. Mai mult, lucrând în divizia financiară a unei companii de energie, am acces la date obiective, vedem în cifre, lună de lună, consecințele unor decizii strategice şi a unui management operațional de zi cu zi. Este fascinant modul în care zeci şi chiar sute de informații se sumarizează la final de trimestru într-o raportare clară şi concisă către piața de capital. Întregul proces este unul de echipa, prin care se scrie parte din istoria OMV Petrom.
R: Sfat! Ce ai da mai departe ca lecție de business?
O.B.: La început de carieră, cei mai mulți dintre noi caută o firmă cu un anumit renume, şi un salariu cât mai mare. Promovarea este importantă de asemenea. După 20 de ani de experiență, as zice ca mai important decât renumele firmei este calitatea managerului tău: te inspira? Ai vrea să fii ca ea/el? Promovarea este importantă, dar cred ca şi mai importantă este experiența pe diferite arii, proiecte. Când aveam mai puțin de 30 de ani, am primit un sfat pe care atunci nu l-am înțeles: promovarea prea rapidă iți poate aduce sindromul impostorului şi un nivel de stres care nu va avea legătură neapărat cu job-ul pe care îl faci, ci cu cât de pregătit/pregătită mental ești pentru acel job. Să te pregătești mental înseamnă să iți înțelegi rostul pe acel job şi să fii sigură ca acesta este aliniat la propria ta misiune personală. Cu alte cuvinte, să știi de ce faci acel job și să te bucuri de timpul investit la birou.
R: Care este misiunea ta personală?
O.B.: Mi-a luat ceva timp să înțeleg că misiunea mea este de a ajuta oamenii din jur să vadă ca sunt mai buni decât ei înșiși cred despre ei si că pot realiza în viată mai mult decât cred. Susțin foarte mult autodepășirea ca fiind cel mai bun instrument de dezvoltare şi simt că cele mai mari reușite profesionale pe care le-am avut au fost de a sprijini dezvoltarea oamenilor prin proiecte îndrăznețe care la rândul lor au primit recunoaștere.
R: Recomandă 3-5 cărți pe care ar trebui să le citească un profesionist! De ce?
O.B.: Cărțile pe care le citesc le aleg destul de întâmplător. Sunt perioade când mă pasionează anumite tehnologii, şi îmbin cititul cu audiobooks şi podcast-uri sau materiale de pe youtube. Ultima carte pe care am citit-o despre tehnologie este Human-Centered AI, scrisă de Ben Shneiderman. Sunt perioade când mă pasionează mai degrabă perspectivele globale despre tot felul de teme şi urmăresc scriitori precum Yuval Noah Harari, şi atunci citesc cu mare plăcere cartea lui 21 Lessons for the 21st Century. Când am lansat programul Skills of the Future, am fost interesată să inteleg de ce românii nu sunt la fel de dedicați învățării pe termen lung precum popoarele nordice, şi atunci am citit o serie de statistici interesante despre acest subiect. Revenind la cărți, conduc un program de simplificare, în care am remarcat o mare rezistență la schimbare, moment în care am început să citesc Psihologia poporului roman, de Daniel David, pentru a înțelege mai bine atitudinea generală a românilor în raport cu schimbarea. Discuții amicale despre mișcarea feministă din România m-au determinat să citesc cartea Aripi şi rădăcini a Mihaelei Miroiu.
Mulțumim!