Despre
De câte ori mă interesează un subiect de business caut pe Google și găsesc foarte multe studii făcute în Statele Unite, Europa, Asia sau în alte culturi, însă prea puține în România.
Totuși realitățile românești diferă de cele americane iar rețetele ce funcționează acolo pot da greș la noi. Portertul angajatului român este diferit de cel al angajatului francez sau englez, existând nuanțe și influențe culturale de care ne dăm sau nu seama.
De altfel, subiectul diferențelor culturale l-a interesat foarte mult și pe Geert Hofstede care a ajuns la concluzia că există mai multe demensiuni care ne diferențiază, fiecare cultură fiind o combinație unică a acestora.
După ce i-am citit cartea, “Culturi și Organizații, softul mental", pe care v-o recomand cu căldură, am realizat de ce rețetele încercate de alții dau greș deseori în România și de ce este important ca studiile și stilul de management să țină cont de realitățile românești.
În Bucharest Business Review ne dorim să publicăm povești de succes, informații, studii, articole, analize pentru managerii din România, adaptate pieței românești și cu date relevante pentru noi.
Un al doilea obiectiv al BBR este de a realiza o comunitate puternică de management. Ne dorim să facilităm dialogul, să organizăm evenimente de business cu o participare generalistă nu doar de ramură.
Sper să reușim și să contribuim la dezvoltarea comunității de business din România, vitală pentru dezvoltarea și alinierea României în peisajul european.