Guvernele din întreaga lume au răspuns diferit la criza COVID-19, dar oare cu suficientă putere pentru a stimula economiile să se întoarcă la dezvoltarea lor pre-pandemică? Majoritatea țărilor au folosit, și folosesc în continuare, politica fiscală pentru a crește cheltuielile publice, cu precădere pe cele de natură social-culturală, cum ar fi: asistența medicală, educația sau plățile sociale. Și cu toate că stimulii de natură fiscală sunt necesari pentru o redresare rapidă și sănătoasă, de multe ori aceștia au ca rezultat creșterea bruscă a datoriei publice și a deficitului public care, în schimb, vor frâna redresarea atât de dorită a creșterii economice.

Criza COVID-19 și recesiunea economică generată de aceasta au ”lansat” o provocare colosală pentru sistemele politice și instituționale ale multor țări dar și pentru evoluția lor economică. După cum subliniază literatura economică, criza evidențiază rolul remarcabil al politicilor fiscale naționale în creșterea nivelului de ocupare a forței de muncă, creșterea nivelului de trai, menținerea echității sociale și a dezvoltării economice (Cottarelli et al. 2014).

Comparând pandemia COVID-19 și crizele financiare globale, Strauss-Kahn (2020) a subliniat că apar trei asemănări principale: rolul incertitudinii, amploarea colapsurilor financiare și economice inițiale și reacțiile masive ale guvernelor; în plus, apar și unele diferențe remarcabile: băncile fac parte din soluție și nu din problemă, viteza și evoluția așteptată a recesiunii, efectele estimate ale planurilor de politici de redresare versus implementarea efectivă a politicilor de redresare și coordonarea internațională deficientă.

În acest context se ridică o serie de întrebări: Cum diferă această criză de criza financiară din 2009 sau poate că cele 2 sunt mai asemănătoare decât pare la prima vedere? Care este corelația dintre creșterea economică și mixtul politici fiscal – bugetare și monetare de pe piețele emergente din Europa de Est – în special România? Țara noastră face parte din Uniunea Europeană și ar trebui să urmeze, mai mult sau mai puțin, același tipar de acțiuni ca răspuns la pandemia de COVID-19 ca toate celelalte state membre (în principal piețele emergente). Chiar dacă actuala criză a debutat ca o criză în domeniul sanitar, sperăm să identificăm un model în acțiuni și reacții cu criza financiară din 2009. Se poate afirma că atât criza financiară globală, cât și pandemia de COVID-19 au avut un impact puternic asupra creșterii economice. Care factor a avut cel mai puternic impact și cum este legat acest factor de răspunsurile statelor la criza actuală? Redresarea economiei post COVID-19 depinde în principal de acest factor? Care ar trebui să fie noua busolă pentru urmărirea creșterii? 

Economiile din întreaga lume au reacționat la actuala criză și așteaptă cu nerăbdare să-și recapete ritmul de dinainte de COVID-19 și, făcând acest lucru, se angajează în această „luptă” cu tot ce au „la îndemână” – un mix de politici care vizează recâștigarea controlului asupra creșterii economice. Astfel, răspunsul politicii fiscale și monetare a fost decisiv, masiv și rapid (Schwab și Malleret, 2020) cu toate că, uneori, din cauza lipsei unor experiențe similare, răspunsul fiscal ar putea fi prea expansiv și de tipul greșit (Makin și Layton, 2021). Dar, ceea ce știm cu siguranță este că economiile la nivel mondial, indiferent dacă sunt clasificate drept avansate, emergente sau în curs de dezvoltare, au demonstrat aceeași capacitate de redresare după criza financiară (Foo și Witkowska, 2016), iar această criză a începe ca o criză a sistemului de sănătate, dar a evoluat ca o criză financiară. Fără îndoială, de data aceasta, guvernele ar trebui să se concentreze pe încurajarea și stimularea acțiunilor și inovațiilor din sectorul privat, încrezătoare că economia va fi și mai puternică în noul status quo (Taylor, 2021).

Cu niveluri ridicate ale datoriei publice și presiuni suplimentare induse de pandemie asupra tuturor surselor majore de finanțare a dezvoltării, țările cu venituri mici și medii se străduie să își finanțeze cheltuielile cu sănătatea publică, cheltuielile de natură socială și economică ca răspuns la criza COVID-19. Observațiile timpurii indică niveluri ridicate de datorii și ieșiri masive de capitaluri din economiile în curs de dezvoltare, însoțite de o scăderă a remitențelor și cu efecte negative asupra finanțelor interne, deja solicitate de criza economică și de sănătate publică (OECD, 2020). Mai mult OECD (2020) a recomandat politici fiscale menite să asiste diferite sectoare de activități la nivel național. În stadiu incipient, COVID-19 a fost considerată o criză în domeniu sanitar, prin urmare, politicile fiscale adoptate ținteau oferirea de sprijin financiar în vederea limitării impactului acestei crize.

Politici macroeconomice

Politica fiscală

Politica fiscală este una dintre primele politici macroeconomice care va genera un răspuns în situații de criză și reprezintă, poate, cel mai simplu instrument de intervenție pe care un stat îl are la dispoziție.